Când a început cenaclul, ne-a cam pierit inima. Ori frigul, ori anunţata sărbătoare a vinului, ori ambele, au speriat publicul, care a fost mai restrâns ca de obicei.
Însă, ca orice profesionişti, nu ne-am lăsat intimidaţi. Nici măcar de absenţa nemotivată a lui Octavian Ţâcu, care trebuia să prezinte cartea. Nu ştim ce s-a întâmplat, sperăm că e sănătos. E pentru prima dată când lipseşte în calitate de vorbitor la un eveniment Republica, aşa că având în vedere dragostea lui pentru istorie şi importanţa cărţii lansate, suntem convinşi că a avut un motiv serios. Departe de noi gândul că a devenit mai scump la vedere din pricina drumului său promiţător în politică.
Vladimir Lorcenkov nu a ajuns să îşi ridice diploma, însă a lipsit motivat şi anunţat, aşa că îl vom întâlni la un ceai.
Au vorbit Ion Xenofontov, Dumitru Crudu şi Alexandru Vakulovski. Iar o lectură de calibru a fost făcută de Petru Hadârcă, directorul Teatrului Naţional, care nu s-a lăsat intimidat nici de frig, nici de sărbători, nici de publicul nu foarte numeros. A citit excepţional, transpunându-ne în pielea unui mărturisitor din carte.
Doamna Raisa ne-a oferit un ceai cald, iar Alexandru a provocat lumea la un vin.
A ieşit foarte frumos, am rămas fără nici o carte, am avut parte de reacţii POZITIVE în presă. Şi am uitat repede că am fost puţini. Mai ales, cum e vorba, puţini, dar buni.
Sergiu Bacalov, antonean şi el, cu mărturia bunicii în carte, ne-a spus câteva lucruri interesante despre genealogia Vakulovskienilor.
Spre final am încercat, pe cât posibil, să îi lămuresc Nataşei Baltagă istoricul apariţiei acestei cărţi.
PS: Fotografii de la Republica AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu