Pe Vitalie Vovc îl cunoaştem după textele de pe blogul său.
Scrie texte acide, preluate de multe ori de site-uri şi ziare.
Are o pasiune aparte pentru literatură, scrie poezii, proze scurte, postează de pe contul său de fb Fraza de la miez de noapte, cu care îşi molipseşte prietenii.
Deşi e în Franţa, cunoaşte bine situaţia din Moldova. Nu de alta, dar e fondatorul grupului Moldova People, cred că cel mai profi grup despre Moldova.
"Vitalie Vovc este în primul rînd un tată a doi copii, un soţ iubitor şi (sper) iubit, un fiu, un frate…
Restul contează mai puţin ori chiar deloc, dar e cazul să respectăm curiozitatea cititorului şi convenienţele de rigoare şi să aduc şi cîteva date biografice : sînt născut în oraşul Bălţi în 1977, oraş în care am crescut, în care am făcut liceul („B.P.Hasdeu”) şi Universitatea căruia am absolvit-o (facultatea „Limbi şi Literaturi străine”).
În 1999 însă abandonez literele (rigorile vremurilor de atunci) şi urmez un Master în Administraţia afacerilor la IFAG („Institut de la Francophonie pour l’Administration et la Gestion”) din Sofia, Bulgaria. Apoi un alt Master, la Paris, în Strategie şi Teorii Organizaţionale.
Am fost co-fondatorul unei asociaţii de basarabeni la Paris, dar această experienţă s-a adeverit a fi o catastrofă... Prea mari au fost divergenţele asupra noţiunii de „societate civilă”.
Sînt şi un cititor pasionat. Este o necesitate cvazi-fiziologică. Detest e-book-urile. Am nevoie de această senzaţie indescriptibilă de a ţine o carte în mîina, de a-i răsfoi paginile, de a nota gînduri, cuvinte, pune semne de exclamaţie sau interogare..." Dintr-un interviu cu Dumitru Crudu.
Vă aşteptăm! Vineri, 15 august, Biblioteca Naţională, 18.30.
Pagina event-ului AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu