luni, 25 iulie 2011

de la cinema

A fost bine vineri. Asta dacă înţelegem prin "bine" că la un cenaclu trebuie să te îmbogăţeşti cu ceva.
Pentru că nu a fost vorba, cum e de cele mai multe ori în literatură, de imaginaţia autorului, cît despre o realitate imediată şi dură.
Două momente decisive din istoria Moldovei: 89 şi 09 - prin filtrul regizorului Victor Bucătaru.
A fost o seară cu multe emoţii şi aşteptăm cronica lui Cristian Măriuţa.
Pînă atunci cîteva cuvinte ale autorului despre filmele vizionate:

duminică, 10 iulie 2011

cine fură toată poezia din casă?

Spectaculoasă întîlnire. Soţul poet, soţia poetă, fiica poetă, fiul - după declaraţia proprie - obosit, la cei cîţiva anişori, de evenimente literare.
Vineri ne-am întîlnit din nou la Biblioteca Naţională. A fost o întîlnire cu cărţi: Asigurări de viaţă - Brumar, 2011, de Florin Hălălău şi O sută cincizeci de mii la peluze - Casa de Pariuri Literare, 2011, de Diana Iepure. În deschidere, la open mic, printre deja cunoscuţii noştri cititori, au mai citit: Cătălina Bălan - texte proprii, Victor Bucătaru - din cărţile invitaţilor noştri, iar eu - din Serban Foarţă care, tocmai în acea zi, îşi serba ziua de naştere.

În deschidere s-a vorbit mai puţin. Interesul nostru era pentru o lectură cît mai amplă. A început Diana şi a încheiat Florin.


Apoi au urmat părerile. Era simplu de observat, încă de la primele poeme citite, că poezia Dianei e mai expansivă, mai directă; iar a lui Florin mai statică, mai meditativă. Deşi a existat tendinţa - la unii vorbitori - de a considera că textele Dianei sunt mai facile, eu şi Dumitru Crudu am infirmat această afirmaţie folosind ca exemplu poemul Buncărul.
Aurelia Borzin a vorbit succint despre punctul de plecare în cărţile de mai sus, însă a fost contrazisă de Silvia Caloianu. Leo Botnaru a apreciat poezia Dianei ca fiind foarte directă.  Petru Molodiuc a vrut să ştie dacă Diana şi-a propus un anume tip de limbaj, Ion Buzu a recunoscut că l-au prins în egală măsură ambele lecturi, iar ceilalţi - în mare parte - s-au mulţumit să îi felicite.
Aş mai adăuga doar că în familia poeţilor, nu doar că nu se scrie la fel, dar nu sunt nici antagonici. O împletire frumoasă a unei Diane expansive, feminine, volubile; perfect echilibrată de aşezarea meditativă a responsabilului soţ.

Ne vedem pe 22 iulie la o întîlnire, de data asta nu doar cu cuvîntul, ci şi cu imaginea: Victor Bucătaru!

vineri, 8 iulie 2011

Tatuaje Tiuk de Mihail Vakulovski despre (cartea lui) Florin Hălălău



Asigurări de viaţă

Florin Hălălău a dedicat „Asigurări de viaţa”, volumul său de poezie editat recent la „Brumar”, memoriei tatălui său, „de la care am prins gustul literaturii”. O carte care se încheie cu poemul ce dă numele cărţii, „Asigurări de viaţă”, text care cred că a fost scris tot cu gîndul la cel care i-a transmis... microbul literaturii. „Asigurări-le de viaţă” ale lui Florin Hălălău sînt de două feluri: (I) textualiste şi (II) existenţiale. Florin Hălălău îşi ţine prea din scurt textele, le controlează prea mult, scriind o poezie cu uşile închise, încuiate din interior, poemele sale stînd „între coperţi / ca între ziduri” („Colţ rupt de jurnal”). Deşi de obicei e formată din (foarte) puţine cuvinte, poezia lui Florin Hălălău poate fi descifrată în mai multe feluri. E exact ca-n manifestul număoftikismului, unde textul e scris – succint şi concentrat, cu cît mai puţine cuvinte – pentru a nu uita starea, anturajul, evenimentul, cauza, locul întîmplării, etc. – pentru a nu uita! Dar aceste „formule” poetice foarte atent şlefuite conţin, dospesc, dosesc, ascund „chestii” nebănuite la prima vedere/lectură. Aşa – număoftikiste – par a fi textele lui Florin Hălălău, de la „Vina” la „Cercul”, „Amprenta”, „Fata Morgana” şi mai ales „Asigurări de viaţă”, care pentru autor e infinit mai mult decît pentru cititor, poemul asigurînd un moment de neuitat din viaţa familiei lui. Exact aici e punctul forte al poetului Florin Hălălău – în poezia existenţialistă, poezia stărilor şi a imortalizării unor momente puternice din viaţă, poezii pe care Florin mereu ştie cum să le încheie, unde să le oprească, deşi de multe ori cititorul rămîne curios ce-a mai fost după ce poetul pune punctul. Şi poeziile textualiste îi reuşesc lui Florin, nu el e problema, ci procedeul, care a cam fost fumat de poeţii „optzecişti”, maeştri în domeniu, de la Gheorghe Iova şi Bogdan Ghiu la Nichita Danilov, Ion Mureşan sau Matei Vişniec. „Incizia”, ars poetica lui Florin Hălălău, ne dezvăluie lupta dintre textualism şi existenţialism din poeziile sale, poetul luptîndu-se cu textul tăind cuvintele cu un cuţit. Poemele mele preferate din volum („Copiii lumii doresc pacea”, „Chişinău cu sufletul la gură”, „Al şaselea simţ”) mă încurajează să cred că pînă la urmă învinge viaţa, asigurarea de viaţă are rost, are efect, are putere, iar textualismul e doar un procedeu literar care susţine „miezul” substanţei despre care citim în „Incizia”.
            „Asigurări de viaţă” e o carte subţire – la propriu, fireşte! – de 54 de pagini cu tot cu „Cuprins”, dar care conţine foarte multă viaţă („am toată viaţa înainte / toată moartea”), e ca o substanţă foarte concentrată şi puternică ţinută într-un recipient foarte mic, ca un parfum pe care fiecare cititor îl simte altfel, în concordanţă cu propriile trăiri şi propria biografie şi chiar bibliografie.

Florin Hălălău, „Asigurări de viaţă”,
Ed. Brumar (colecţia „Poeţi români contemporani”),
Timişoara, 2011