miercuri, 3 iulie 2013

Vadim Lungul la Republica. Strofe către muncitorii angajaţi



  • Strofe către muncitorii angajaţi
    Viaţa noastră nu e bună de nimic.
    Şi cu fiece zi starea noastră devine tot mai rea şi mai rea.
    Fiecare din noi tinde să prospere pe contul altcuiva,
    însă nu tocmai fiecăruia îi reuşeşte acest lucru.
    Cine dintre noi bagă de seamă cum trăiesc oamenii, cărora le este mai greu decât nouă?
    Dar foarte curând putem să ne pomenim
    exact într-o situaţie similară.
    Televiziunea continuă să-i îmbărbăteze pe cei,
    care încă „mai au ce pierde”.
    Ziarele şi revistele preferă să nu observe mizeria şi ilegalitatea,
    fiindcă aşa le e mai uşor să facă publicitate
    goanei după „viaţa frumoasă”.
    Dar oare noi suntem de vină că viaţa ne e jalnică?
    Oare avem o altă opţiune?
    Oare e posibil să mi se întâmple şi mie asta? –
    ne întrebăm înşine.
    Până acum răspunsurile erau:
    „noi nu suntem de vină”,
    „nu avem o altă opţiune”, -
    „nu, asta nu mi se va întâmpla şi mie”,
    ceea ce le permitea unei mâini de oameni
    să ne exploateze munca
    agonisind totodată averi fabuloase,
    fără să aibă vreun obstacol!
    Viaţa noastră a devenit searbădă şi respingătoare,
    iar intenţiile noastre mărunte şi meschine.
    Dar suntem oare noi de vină de asta?
    Noi nu avem serviciu, şi chiar dacă avem,
    el e prost plătit şi vid cu desăvârşire.
    Viaţa ne este vidă, fiindcă nu dorim
    să alegem alta în schimb.
    Iar la sfârşitul poveştilor noastre suntem aruncaţi
    la gunoişte, în care suntem gata să stăm până ce vom crăpa.
    Şi chiar nu există o altă cale?
    Şi viaţa noastră va sfârşi
    în gunoiştea istoriei?
    Dar nu e posibil aşa ceva!
    Nu cred că va fi uşor,
    însă merită să încercăm să înţelegem,
    că noi şi doar noi suntem responsabili
    faţă de noi înşine şi de viaţa noastră,
    doar împreună suntem în stare să o schimbăm,
    să facem în aşa mod, pentru ca într-un final,
    să putem spune unul altuia:
    „viaţa noastră valorează ceva!”

    (traducere din rusă)

    Vladimir Lorcenkov despre poezia lui Vadim Lungul: "Одно из открытий этого года. Поэт В. Лунгул - удивительная смесь Буковски и Емелина, причем речь не идет о подражании, просто он передает обе тональности, что само по себе удивительно. Русский плач на музыку "Металлики". Поэт вполне российского - а там расцвет поэзии - уровня. Рекомендую пойти. 5 июля, в Национальной библиотеке."