Săptămâna asta vom avea un motiv în plus să ne amintim de Platon. Pe lângă Republica, avem și un Banchet!
Vineri și sâmbătă de la ora 18.00 aveți program la noi.
Cosmin Perța și Ioan Es Pop.
Într-o seară Ieudul, într-alta Vișeul.
Maramureșul în Republică!
Cine vineri, cine sâmbătă - mai vorbim.
Țineți legătura cu noi!!!!
Bonus câte un poem:
peste drum de crâşma unde stau şi beau
e biserica. eu şi părintele ne pândim de mulţi ani.
aş vrea să-l slujesc şi eu pe dumnezeu dar mi-e teamă.
ar vrea şi el să bea cu mine dar n-are curajul.
atunci ridică înspre mine crucea cu mânie
şi mă ameninţă şi atunci ridic şi eu înspre el
halba cu bere şi-l ameninţ
şi bat furios din picioare şi se mânie si el
şi dă îndărătul ferestrelor din picioare şi mâini.
poate nu ar trebui să vin duminica la birt
chiar de la şapte dimineaţa, el îşi începe
slujba la nouă. dar la şapte, exact la şapte
se furişează şi el în altar şi începem să ne facem semne.
două ceasuri ne pândim fără-ncetare. când începe slujba
nu mai e acelaşi om: le spune alor lui
vorbe întortocheate, saltă vocea, greşeşte predica, se întrerupe
şi în tot răstimpul ăsta dă de mai multe ori fuga-n altar,
ridică perdelele, mă caută şi începe să dănţuiască
şi bate cu crucea îndrăcit către mine.
ameninţă gata să spargă ferestrele şi eu mă înfurii atunci
şi mai grozav şi ridic
halba de bere mai sus şi el iar fuge dincolo şi le vorbeşte
credincioşilor, dar nu rezistă prea mult, îşi zice
predica prea degrabă, se grăbeşte să se descotorosească
de ei mai devreme, să poată reveni la fereastră.
probabil şi în predica vorbeşte tot de mine şi pacatul meu.
aşa cum eu alor mei le vorbesc în birt mereu de el.
într-o zi vom intra în biserica, cu capaţânile plecate,
toţi noi ăştia luaţi de soarta şi daţi peste cap
şi părintele o să ne ierte şi-o să ne dea binecuvântarea.
o să facem atunci un chef pe cinste, părinte,
întotdeauna plătesc eu, poţi bea liniştit, noi n-avem
cui te pârî. şi după aia o să ne mutăm să bem la tine,
o să fie duminica seara târziu, n-o să ne vada nimeni.
dar încetează să mă mai ameninţi, mi-e atât de frica acum
de cei ce mă ameninţă cu viaţa veşnică, părinte.
Ioan Es Pop
FĂRĂ TITLU 11
Rumeg în minte câte puţin din tot ce-am făcut.
N-am făcut lucruri mari,
Dar nici lucruri de nimic n-am făcut.
Rumeg aşa, ore întregi, până când obosesc,
Şi mă aştern pe saltea, mă înfăşor într-o plapumă rece
Şi mă gândesc la nimic.
Chiar la nimic mă gândesc eu când mă gândesc,
Pentru că nimicul acesta este atât de mare
Încât nu mai am loc de el.
Şi el vine mereu şi se aşază la picioarele mele
Şi se încovoaie şi plânge.
Atunci eu iau nimicul, îl mângâi, îl leagăn
Şi îl pun la loc de cinste, pe perna mea
Şi nimicul se tânguie şi geme
Şi eu mă-ntristez.
Înlocuiesc nimicul cu binele.
Mă aştern pe saltea, mă înfăşor într-o plapumă rece
Şi mă gândesc la bine.
Chiar la bine mă gândesc eu când mă gândesc,
Pentru că binele acesta este atât de mare
Încât nu mai am loc de el.
Şi el vine mereu şi se aşază la picioarele mele
Şi se încovoaie şi plânge.
Atunci eu iau binele, îl mângâi, îl leagăn
Şi îl pun la loc de cinste, pe perna mea
Şi binele se tânguie şi geme
Şi eu mă-ntristez.
Înlocuiesc nimicul cu o femeie.
Mă aştern pe saltea, mă înfăşor într-o plapumă rece
Şi mă gândesc la femei.
Chiar la femei mă gândesc eu când mă gândesc,
Pentru că femeia aceasta este atât de mare
Încât nu mai am loc de ea.
Şi ea vine mereu şi se aşază la picioarele mele
Şi se încovoaie şi plânge.
Atunci eu iau femeia, o mângâi, o leagăn
Şi o pun la loc de cinste, pe perna mea
Şi femeia se tânguie şi geme
Şi eu mă-ntristez.
Mă aştern pe saltea.
Mă înfăşor într-o plapumă rece.
Mă gândesc la mine.
La mine mă gândesc eu, de fapt, când mă gândesc,
Pentru că minele acesta este atât de mare
Încât nu mai am loc de el.
Şi el vine mereu şi se aşază la picioarele mele
Şi se încovoaie şi plânge.
Atunci mă ridic de pe jos, mă mângâi, mă leagăn
Şi mă pun la loc de cinste, pe perna mea
Şi nimicul se tânguie şi geme
Şi eu mă-ntristez.
*Cosmin Perţa, Fără titlu
