vineri, 20 septembrie 2019

Jan Cornelius la Republica



„Dacă estul ar fi în vest"

Jan Cornelius citeşte la Cenaclul Republica din cartea „De ce nu-s românii ca nemţii?", pe care a scris-o împreună cu Adina Popescu în limba română, apărută anul acesta la editura Paralela 45. O carte despre estul şi vestul Europei, scrisă cu mult umor, care se bucură de mult succes în România.

Jan Cornelius este un scriitor de limba germană din Germania, originar din România (Reşiţa). Trăieşte la Düsseldorf din 1977. A studiat franceză și engleză la universităţile din Timişoara, Düsseldorf şi Stirling (Scoţia), după care a lucrat câţiva ani printre altele ca profesor la Köln şi Düsseldorf.
În paralel a publicat numeroase cărţi de proză satirică, cărți pentru copii, teatru radiofonic, eseuri despre literatura modernă. A colaborat în reviste satirice germane şi elveţiene, și a scris o lungă serie de comentarii despre cultura modernă şi piese de teatru radiofonic pentru posturile de radio naţional din Germania şi Elveţia. În România a publicat comentarii despre literatură în „Dilema veche“, „Observator cultural“ şi „România literară“.
Jan Cornelius s-a angajat în spaţiul german în repetate rânduri pentru literatura română actuală, a tradus şi prezentat împreună cu autorii respectivi în mediile germane şi în numeroase lecturi publice şi la târguri de carte cu scriitori români contemporani.
În 2013 a publicat la Berlin excelent primită cartea cu puternice tente absurde şi satirice „Narrenstück“, în care naratorul pendulează între tragic şi grotesc, între România comunistă şi Germania şi România actuală. „Berliner Zeitung“ o numeşte „cea mai hilară carte a primăverii 2013”. În 2016 ea a apărut la Humanitas sub titlul de “Eu, Dracula şi John Lennon”.

Eveniment organizat de Centrul Cultural German Akzente în colaborare cu Cenaclu Republica, susţinut de Institutul Goethe din România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu