Se afișează postările cu eticheta biblioteca municipală b. p. hasdeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biblioteca municipală b. p. hasdeu. Afișați toate postările

vineri, 23 septembrie 2022

Jan Cornelius revine la Republica


 Jan Cornelius revine la Republica cu volumul Cum mi-am mâncat masca (Paralela 45, 2022). Despre autor, Mircea Cărtărescu spune: „Noi vedem zilnic o grămadă de întâmplări, fără să ne dam seama că ele mustesc de umor, dar umoriștii adevăraţi precum Jan Cornelius le văd. Umorul este în ochiul celui care privește.”

Jan Cornelius s-a născut la Reşiţa. Trăieşte la Düsseldorf din 1977. Este scriitor de limbă germană şi traducător de literatură română in germană. A studiat franceză şi engleză la universităţile din Timişoara, Düsseldorf şi Stirling (Scoţia). A publicat în Germania numeroase cărţi de proză satirică, volume pentru copii, poezii, eseuri despre literatura modernă. În România, a publicat mai multe cărți – observații din realitatea imediată, dar și texte literare şi comentarii despre literatură în Observator cultural, Dilema veche şi România literară. A tradus şi prezentat în mediile germane şi în numeroase lecturi publice cărţi ale multor scriitori români actuali. În 2013 a publicat la Berlin excelent primitul roman Narrenstück, care a apărut în România în propria traducere, sub titlul Eu, Dracula şi John Lennon (Humanitas, 2016). Berliner Zeitung numeşte cartea „cel mai hilar roman al primăverii 2013” şi-l încadrează pe autor în tradiţia lui Jaroslav Hašek şi Bohumil Hrabal.
Vă așteptăm vineri, 23 septembrie, ora 18.00, la Biblioteca Centrală!
Moderatoare: Moni Stănilă
În parteneriat cu Centrul Cultural German AKZENTE/das Goethe-Zentrum Chișinău


Pagina evenimentului pe FB

vineri, 17 decembrie 2021

Alexandru Vakulovski - (acasă) la Republica


 Alexandru Vakulovski nu mai are nevoie de prezentare. Și nici cărțile lui. Dar pentru că nu ați reușit să vă întâlniți cu cele mai recente volume ale sale, a cincea carte de poezie semnată de el, dar și al zecelea volum din colecția Biografii romanțate de la Polirom, vă invităm la bibliotecă înainte de sărbători, să discutăm cu Lucia Țurcanu și Ion Buzu despre aceste volume.

Moderează (a sa) Moni Stănilă


vineri, 12 noiembrie 2021

Augustina Visan - Fă ceva tată


 Augustina Visan vine cu o poezie puternică, violentă, emoționantă, deschizând noua colecție de debut ( ( ( pulsar ) ) ), de la Editura Prut Internațional.

Cred că va rămâne o voce distinctă printre poeții formați sub bagheta magică a scriitorului Dumitru Crudu, în cadrul atelierului de scriere literară „Vlad Ioviță” care are loc în fiecare sâmbătă în cadrul Bibliotecii Municipale B.P.Hașdeu.
Augustina s-a născut pe 2 mai 2001, în satul Florițoaia Nouă, raionul Ungheni. Este studentă în anul II la Facultatea de pedagogie și psihopedagogie a Universității de Stat din Tiraspol, cu sediul la Chișinău.
„Augustina Visan face o poezie care te copleșește prin directețea ei. E semn că mai
vine o generație de poeți cărora le lipsește patosul. Tema poetică este cea familială, iar familia și
copilăria nu sunt nici pe departe un Paradis pierdut, ci mai degrabă un teritoriu din care
supraviețuim. Imaginea marială a mamei este înlocuită aici de drame de familie în care copilul
cunoaște lumea prin durere. Sunt sechelele provocate, în primul rând, de părinți. O poezie despre
vulnerabilitatea minorilor, despre nevrozele celor mari și despre poezia ca devenire. Un fel de
bildungspoetry, cu nerv, cu trăiri intense.” Maria Pilchin
Vor prezenta Nadejda Ivanov & Maria Pilchin
Moderator: Moni Stănilă
PS. Nu uitați măștile și vaccinul!

vineri, 24 septembrie 2021

Flo+Mădă+Cuc+Vlad la Republica


 Vineri vă așteptăm la un super recital: Florentin Popa care promite că aduce și Dezintegrare (OMG, 2021) Mădălina Cauneac, Valeriu A, Cuc și Vlad Drăgoi care ne aduce Aer, păsări, bere (OMG, 2020).

Florentin Popa (1989, Băicoi)
a publicat încă două volume de poezie, precum și câteva traduceri.
Locuiește în Florești, într-un loc unde încă se mai aud greierii.
Vrea să termine un album de ambient, se bazează pe greieri pentru munca grea.
A fondat (micro-)platforma culturală / comunală Mafia Sonetelor, unde îl puteți vedea cioplind la poeme și sporovăind pe podcasturi.
Își rezervă dreptul de a fi uitat.
Mădălina Cauneac (1991, Botoșani). Mădălinei îi plac petrecerile intime, mai ales melancolia după ce s-au sfârșit. Are o pasiune nesănătoasă pentru cafea și una reînviata pentru poezie.
Pe Vlad Dragoi (1987, Codlea) îl cunoașteți bine. Vă transmite că abia asteaptă să vină iar la Chișinău.
Despre Valeriu A. Cuc (1991, Oradea) ați auzit multe, dar nu l-ați auzit pe el. El spune că lucrează în IT, nu prea se pricepe. Scrie doar pentru ca are prieteni care scriu mult mai bine.
Moderator: Moni Stănilă

Pentru încălzire: 


marți, 21 septembrie 2021

Jan Cornelius la Republica


 Jan Cornelius revine la Republica! De data aceasta cu volumul AVENTURILE UNUI CĂLĂTOR NAIV, între mișcare și izolare, apărut la editura Lebăda neagră în 2020.

Noi vedem zilnic o grămadă de întâmplări, fără să ne dam seama că ele mustesc de umor, dar umoriștii adevărați precum Cornelius le văd, umorul este în ochiul celui care privește. (Mircea Cărtărescu)
Jan Cornelius s-a născut la Reșița, a fugit de comunism în 1977 și trăiește de atunci la Düsseldorf. Este scriitor bilingv, de limbă română și germană și traducător literar. A studiat franceză și engleză la universitățile din Timișoara, Düsseldorf și Stirling (Scoția). A publicat în Germania numeroase cărți de proză umoristică și cărți vesele pentru copii. Este colaborator permanent la reviste satirice germane și a elvețiene și a scris timp de mai mulți ani o serie de comentarii umoristice despre estul și vestul Europei pentru radioul național german WDR. În România, a publicat povestiri și comentarii în ,,Observator cultural’’, ,,Dilema veche’’ și ,,România literară’’. A tradus și a prezentat în mediile germane și în numeroase lecturi publice cărți ale multor scriitori români actuali. În română a publicat cartea ,,Eu, Dracula si John Lennon’’ (Humanitas, 2016) și împreună cu Adina Popescu ,,De ce nu-s românii ca nemții?’’ (Paralela 45, 2019). ,,Berliner Zeitung’’ îl încadrează pe Jan Cornelius în tradiția lui Bohumil Hrabal, iar în România, datorită umorului său, este situat în tradiția lui Caragiale.
Moderator: Moni Stănilă.
În colaborare cu Centrul Cultural German AKZENTE / Goethe - Zentrum
Vă așteptăm!

vineri, 11 iunie 2021

Artur Cojocaru la Republica


 Vineri, 11 iunie, ora 18.00, în curtea bibliotecii Onisifor Ghibu, reluăm întâlnirile noastre cu prezență fizică (nouă ne e dor!).

Poeme noi de Artur Cojocaru!
Artur Cojocaru (n. 1999) este un tânăr poet, destul de atipic pentru spațiul basa. A debutat în 2019 cu volumul Un cap pentru un coș de gunoi (Tracus Arte), volum care a câștigat premiul „Budila-Express” din cadrul concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”/ 2019.
Artur nu se încadrează între poeții care de mici au scris versuri și au visat să devină poeți, el a descoperit că se poate scrie poezie la cursurile de scriere creativă organizate la Chișinău de Dumitru Crudu. M-au frapat primele lui poeme prin mimarea indiferenței, prin mecanica înregistrării imaginilor, prin nedumerirea pe care o transmite cititorilor. E asta poezie?, se întreabă cei mai mulți, iar eu sunt sigură că e! O poezie nu furiei declamate – ci a ascunderii, a disimulării și a unei foarte subiective documentări de stări, episoade, aparent fără nici o relevanță, dar care modifică, uneori insesizabil, parcursul personajului poematic.
Faptul că Artur Cojocaru nu a scris poezie până cu un an înainte de a câștiga un important premiu de debut, instinctul cu care îi citește pe colegii lui, siguranța pe care o are când își susține punctul de vedere asupra unor cărți de poezie, demonstrează că poezia pentru el nu e muncă sau exercițiu de cenaclu, ci modul în care percepe realitatea.

O lectură mai veche: 

Și la Dialogurile bibliotecii:

vineri, 28 mai 2021

Republica online 24 - Invitații lui Ion Buzu

 


Save the date pentru 28 mai, adică peste două zile; ora 19.00, adică după job, să-i vedeți pe Ion Buzu vorbind cu Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski despre cărțile ultimilor doi apărute în 2020.

Alexandru Vakulovski a publicat în 2020 „Pizdeț”, ed. Polirom, o reeditare a ediției din 2002 și a mai publicat volumul proaspăt de poezii „a cui e casa asta”, ed. Charmides - un volum cu ”priveliști” din Ucraina și Kosovo, cu un fel Kerouac care începe să vorbească cu furie și scîrbă față de conflictele istoriei găsind totuși bucurie în micile locuri frumoase, adevărate, salvate de iluzia și distrugerea vulgară dintre națiuni.

Moni Stănilă a publicat în 2020 volumul de poezii „ale noastre dintre ale noastre”, Casa de Editură Max Blecher - o carte despre credință, cu mult nerv și imagini despre relația cu Hristos, atît din ipostaza serioasă, dostoievskiană, cît și din ipostaza micilor gesturi zilnice închinate acelui Dumnezeu simplu, de la țară, cu angajamente și rugăciuni mărunte, dar în fiecare zi.

Moni a mai publicat romanul „Țipă cît poți”, ed Polirom - un roman care se află în legătură cu volumul amintit mai sus, dar unde lucrurile se complică, devin un fel de ”Tell-all” îndîrjit și asumat, un roman despre încercarea cuiva de a înțelege asumarea și care e înțepat la fiecare pagină de vinovăție și durerea unei posibile autotrădări.

Nu ratați întîlnirea de vineri. Oricum nu o puteți rata că se înregistrează

joi, 13 mai 2021

Republica online 22 - Lansare de carte: Nick Făgădar

 


Nick Făgădar nu e doar (la) Luna Amară, ci e și un poet, atent și curajos prin asumarea unei voci - fără să caute alinierea de grup, care a debutat în volum la finalul anului trecut cu volumul Cineva mult mai rău decât tine va supraviețui (Charmides).
Pentru că pandemia (încă) ne pune piedici, vă invităm la o lansare online.
Alături de autor:
Oana Maria Doboși & Lucia Țurcanu
Vă așteptăm!



Jurnal în fărîme al ultimilor ani şi memorial enigmatic din versuri concise (abrazive sau tandre) al ieşirii din crisalidă: nevroză, decepţie, resurecţie. Mizantrop, anticonsumerist, anti-bullshit – aşa cum stă bine unui solilocviu (post)grunge ieşit din „jobenul fără capăt al minţii”.
Ştefan Manasia


Până atunci, dacă nu aveți răbdare, puteți viziona Republica online 1, unde invitat a fost chiar Nick:


joi, 4 martie 2021

Republica online 18 - Mihók Tamás

 Vineri, 5 martie, ora, 19.00, o poezie care ne reconectează la spații și viață (bios), miniaturi atent lucrate, imagini puternice, postumane și/sau reumanizate: Mihók Tamás!


(foto: Laura Andreea Flora)

Mihók Tamás (1991, Oradea) este poet bilingv, traducător literar și redactor de carte. A absolvit Literele orădene. A studiat la ELTE Budapesta timp de doi ani, ca bursier. Din 2019, doctor în litere (coord.: Al. Cistelecan, UMFST Târgu Mureș). Autor a cinci volume de poezii (patru în română, unul în maghiară). A tradus texte din peste șaizeci de autori, publicându-le în reviste, antologii respectiv volume individuale. A susținut lecturi publice atât în țară, cât și în orașe din Ungaria, Anglia, Germania, Belgia, Scoția, Lituania și Polonia. Poemele lui pot fi citite în traducere în limbile engleză, franceză, italiană, spaniolă, suedeză, polonă, greacă și hindi.

miercuri, 6 noiembrie 2019

Bogdan Munteanu la Republica


Miercuri, 6 noiembrie, în colaborare cu librăria Cărturești Chișinău, avem un invitat special din Banat(ul nostru drag).
Vă invităm deci la o întâlnire cu prozatorul Bogdan Munteanu, care va veni la Chișinău pentru un festival de proză scurtă, organizat de Cărturești, festival pe care vi-l recomandăm cu toată seriozitatea!

Bogdan Munteanu s-a născut în Arad, pe 28 aprilie 1979. Din 1997 locuieşte în Timişoara.

A publicat trei volume de povestiri, cel mai recent fiind Ai uitat să râzi (Ed. Nemira, 2016), considerat de revista Tiuk cel mai bun volum de proză scurtă al anului. A publicat proză în reviste și antologii din România, Germania, Albania, Serbia și Turcia.

A organizat mai multe serii de evenimente culturale pentru promovarea literaturii şi autorilor români contemporani și a susținut numeroase lecturi în instituții de învățământ. A dezvoltat, în colaborare cu Marius Aldea, proiectul Scriitorii sunt pe Facebook, pentru care a câștigat premiul pentru cea mai bună campanie de PR/CSR/Marketing, la Gala Industriei de Carte din România, ediția a III-a, 2014.


Web: bogdanmunteanu.com
PS: afiș după o lucrare de Ligia Seculici

luni, 21 octombrie 2019

Miruna Vlada la Republica


Luni, 21 octombrie, ora 18.00, Sala de lectură germană, vă așteptăm la o întâlnire cu Miruna Vlada, care va citi un fragment din romanul său în lucru.

Despre Miruna Vlada cred că știe câte ceva fiecare dintre voi. Pentru o reîmprospătare:

Miruna Vlada (București, 1986) este scriitoare, analistă de relații internaționale și facilitator cultural. A publicat 3 volume de poezii în limba română: ``Poemextrauterine (2004, Editura Paralela 45), ``Pauza dintre vene`` (2007, Editura Cartea Românească-Polirom) și ``Bosnia.Partaj``) și ``Bosnia.Partaj`` (2014, Editura Cartea Românească- Polirom). A fost inclusă în mai multe antologii ale celor mai importanți poeți tineri români și a fost premiată pentru debut de Asociația Scriitorilor din București. A participat la mai multe lecturi și festivaluri internaționale de poezie (la Graz, Bruxelles, Berlin, Saraievo, Prishtina), iar în 2011 a susținut o lectură publică la Institutul Cultural Român din Londra cu renumitul poet Jo Shapcott. Pentru ``Bosnia Partaj`` a primit premiul ``Cea mai bună carte de poezie a anului 2014`` la Gala Națională a Radio România Cultural. Selecții din poemele ei au fost traduse în limbile albaneză, bosniacă, engleză, franceză, germană, italiană, poloneză, macedoneană, sârbă, spaniolă, suedeză, ucraineană.

Mai multe detalii:
https://mirunavlada.com

Pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/980841285592806/

Fragmentul de roman citit de Miruna la Clubul de lectură Institutul Blecher, ediția 198

Vă așteptăm!

PS: pentru afiș a fost folosită o lucrare de Ligia Seculici

marți, 1 octombrie 2019

Alexei Vakulovski - 70


Pe 3 octombrie (1949 – 2006), Alexei Vakulovski ar fi împlinit 70 de ani. A fost profesor de limbă și literatură română toată viața, la școala din Antonești, Ștefan Vodă. După ce a murit, foștii săi elevi au schimbat numele străzii pe care a trăit, din Florilor în Alexei Vakulovski. În timpul vieții a publicat articole și proză scurtă în revistele din Moldova, iar apariția volumului de mărturii ale supraviețuitorilor În gura foametei (prima ediție la Institutul Național Pentru Studiul Totalitarismului, București, 2011, următoarele ediții la Editura TracusArte) a avut un adevărat succes în România. În regia Luminiței Țâcu, la Teatrul National „Mihai Eminescu”, a fost montat un spectacol zguduitor - Copiii foametei. Spectacolul, de asemenea a avut mare succes și încă se mai joacă. Este tatăl scriitorilor Mihail Vakulovski și Alexandru Vakulovski, care vor fi prezenți la eveniment.
Vom citi la Republica fragmente publicate, dar mai ales inedite din proza, jurnalul și poezia lui Alexei Vakulovski.
Vă așteptăm la Terasa Uniunii Scriitorilor, unde în studenție Alexei Vakulovski obișnuia să meargă.

Puteți viziona aici un playlist cu lecturi din Alexei Vakulovski.


vineri, 20 septembrie 2019

Jan Cornelius la Republica



„Dacă estul ar fi în vest"

Jan Cornelius citeşte la Cenaclul Republica din cartea „De ce nu-s românii ca nemţii?", pe care a scris-o împreună cu Adina Popescu în limba română, apărută anul acesta la editura Paralela 45. O carte despre estul şi vestul Europei, scrisă cu mult umor, care se bucură de mult succes în România.

Jan Cornelius este un scriitor de limba germană din Germania, originar din România (Reşiţa). Trăieşte la Düsseldorf din 1977. A studiat franceză și engleză la universităţile din Timişoara, Düsseldorf şi Stirling (Scoţia), după care a lucrat câţiva ani printre altele ca profesor la Köln şi Düsseldorf.
În paralel a publicat numeroase cărţi de proză satirică, cărți pentru copii, teatru radiofonic, eseuri despre literatura modernă. A colaborat în reviste satirice germane şi elveţiene, și a scris o lungă serie de comentarii despre cultura modernă şi piese de teatru radiofonic pentru posturile de radio naţional din Germania şi Elveţia. În România a publicat comentarii despre literatură în „Dilema veche“, „Observator cultural“ şi „România literară“.
Jan Cornelius s-a angajat în spaţiul german în repetate rânduri pentru literatura română actuală, a tradus şi prezentat împreună cu autorii respectivi în mediile germane şi în numeroase lecturi publice şi la târguri de carte cu scriitori români contemporani.
În 2013 a publicat la Berlin excelent primită cartea cu puternice tente absurde şi satirice „Narrenstück“, în care naratorul pendulează între tragic şi grotesc, între România comunistă şi Germania şi România actuală. „Berliner Zeitung“ o numeşte „cea mai hilară carte a primăverii 2013”. În 2016 ea a apărut la Humanitas sub titlul de “Eu, Dracula şi John Lennon”.

Eveniment organizat de Centrul Cultural German Akzente în colaborare cu Cenaclu Republica, susţinut de Institutul Goethe din România.

joi, 8 august 2019

Mihail Vakulovski la Republica





Ne vedem joi la Uptown (Pușkin 10) cu Mihail Vakulovski, care va avea o lectură din viitorul volum, "Tata mă citeşte şi după moarte
(poVeste 18 + despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice)".




Pagina evenimentului aici: https://www.facebook.com/events/378129529556116/?active_tab=discussion

Vă așteptăm!

O înregistrare de la Republica de 6 ani:
PS: afișul e făcut după o fotografie de Alexei Vakulovski

vineri, 12 iulie 2019

Lansare Teodor Ajder - Obrăzaru-i pentru o japonez[c]ă

Teodor Ajder va lansa vineri, la Republica, romanul Obrăzaru-i pentru o japonez[c]ă, editat în acest an de Editura Fractalia.

Teodor Ajder s-a născut la Chișinău. A absolvit liceul Ion Creangă, psihologia la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca; iar tezele de master în psihopedagogie și de doctor în științele media, mediului și ale informațiilor și le-a susținut la Universitatea de stat din Yokohama, Japonia. Este autorul a mai multor cărți situate ca gen între ficțiune și analize psihologice ale migrației. Pe lângă trilogia japoneză – Obrăzaru-i pentru o japonez[c]ă, Mo[Po]JaRo și Kakimaki, Teodor Ajder mai este autorul unei plachete de povestiri – Vurda înlocuitorul de inimi (ed. Ulysse, 2003), și una de versuri – O oră de iubire (ed. H2RO, în limba engleză). Multe dintre aceste cărți sunt ediții de artist. Ediția originală a „Obrăzaru-i pentru o japonez[c]ă” a fost prezentată pentru prima dată în cadrul festivalului de artă contemporană “Oost West Burlesk”, Eurora Art Festival 2008, Rotterdam, Olanda, iar actualmente se află în colecția muzeului de carte artistică din Uci (Łodz), Polonia. A semnat sute de editoriale și articole de opinie, precum și recenzii de cărți și expoziții de artă. Actualmente locuiește în Polonia și își împarte timpul între Departamentul de educație a spiritului civic de la Școala Americană din Varșovia și redactarea anuarului diasporan „Mămăliga de Varșovia”. Este imigrant.


PS: Pentru afiș a fost folosită o lucrare de Ligia Seculici. Mulțumim Alverstur pentru transportarea volumelor! PPS: Înainte de lansare, la 18.00, Teodor va participa la Dialogurile bibliotecii.

marți, 25 iunie 2019

Dumitru Fanfarov și Robert Gabriel Elekes la Republica


A venit vara! Ne vedem și peste săptămână!

O seară de spectacol, credem noi, vom avea la Republica printr-un recital de excepție. Fanfarov Dumitru, de la noi și de la Brașov (în ultimii ani), dar încă nedebutat în volum, recită alături de Robert Gabriel Elekes.

Robert Gabriel Elekes (n. 1985, Brașov) este poet, performer și traducător, doctor în filologie cu o lucrare ce tratează opera scriitorilor germani din România anilor ʻ70-ʻ80. A publicat volumele: aici îmi iau dinții-n spinare și adio (Tracus Arte, 2015), pentru care a primit Premiul Național „Mihai Eminescu” și Premiul „Iustin Panța” pentru debut, și o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine (Casa de Editură Max Blecher, 2018). Din 2015, organizează în localul brașovean Tipografia seria de lecturi „Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets”, ajunsă în toamna lui 2018 la ediția 33.

Vă așteptăm!

Un eveniment sprijinit de ALVERSTUR.md

PS: Pentru afiș a fost folosită o lucrare de Ligia Seculici.



joi, 13 iunie 2019

Anastasia Palii la Republica


Anastasia Palii revine la Republica, vineri, cu poezie nouă. După prima ei lectură la cenaclul nostru, extrem de promițătoare, întâlnirea aceasta e o provocare: același registru, noi căutări?

Vă invităm să aflați.

PS. Atenție la oră!

Moderator: Moni Stănilă

Sala de lectură germană

P.S.: pentru încălzire de la Anastasia:

(frica)

o căutam la trecerea de pietoni 
mi se clătina în vârful capului ca
o fărâmitură de pâine rostogolindu-se
ca un balon spart în mâna unui copil
filmat la o viteza de 0,2 trilioane de sec.



Lucrare afiș: Ligia Seculici