Anul 2015 începe cu o lectură de proză. După ce a citit în cadrul SIC fragmente, Emanuela Sprinceana
a fost invitată de noi pentru o lectură amplă. O proză foarte diferită
de cea cu care ne-am obişnuit. Bine scrisă, bine conturată, actuală -
despre dramele copiilor care trăiesc departe de părinţi.
Vă aşteptăm! O să vă placă!
Pagina evenimentului AICI
Mai jos, vă propunem un fragment din proza Manuelei:
Ascultă liniștea
(fragment)
Motto: Enjoy the silence
Plasă fină de mucegai în baia mea. Mucegai imun
la orice soluţie performantă care îmi promite să-l termine. Neînduplecată,
viaţa în cele mai bizare forme din colţurile ascunse. Caşcavalul, franţuzesc ori
nemţesc, cu mucegai nobil de la Nr.1,
acum la reduceri „spectaculoase” pentru că în curînd îi va expira termenul de
valabilitate indicat pe ambalaj. Puţină nobleţe (mucegăită) oferită plebei de
sărbători.
Stratul de praf de pe teancul cu reviste glamour,
liderul politic democrat îmi zîmbeşte de pe copertă îmbrăţişîndu-şi fiica
adolescentă care rîde cu toată gura. Duioasă scenă de familie. Riduri autentice
şi puţin adobe photoshop de impresie. Ca semnele bucuriei să fie adevărate
liderii trebuie să pozeze alături de cei pe care îi iubesc. E regula care
funcţionează. După geam muncitorii fixează cîine-cîineşte ultimele pietre de
pavaj care vor rezista pînă la primele ploi. Trag din ţigări, dar chiştoacele
nu pot ţine de cald. Nici supradoza de cofeină, nici coniacul de zece ani, nici
frazele celebre din filmele ori cărţile care merită. Cînd îşi vorbesc aburii
din gurile lor amestecaţi cu fumul se destramă în aer precum gîndurile mele
despre tine. Se succed haotic fără nicio pauză. Gerul de aseară a înclinat crizantemele
de la intrare într-un gest forţat de supunere. Pînă la zăpadă mai e mult.
Liniştea e acolo. Nu se poate şti cu certitudine.
În amintirile altcuiva, pe care le-am moştenit
laolaltă cu poveştile, tu dormi pe pragul de la casă înfierbîntat de soare. Pe
acelaşi ţol, într-o noapte de august, la vreo zece ani distanţă, în semn de
protest teribilist, voi dormi şi eu. Şi ni se va părea că am înţeles dintrodată
totul. Motocicleta e alături şi gesturile disperate sînt tot acolo. Mama Maria,
mama celor morţi fără lumînare, a înfometaţilor şi năpăstuiţilor, îţi aduce pe
furiş de mîncare. Sfîntă complicitate. Credea că ştie ea ce ştie. Avea dreptate
să se încreadă în propria intuiţie. Doar că asta nu era destul fiindcă mama e
făcută din altfel de aluat. Se aseamăna cu ceilalţi doar la suprafaţă. Mama e
alcătuită dintr-un material foarte rezistent, fragilitatea nu se pune, ţine mai
curînd de spoiala culturală a genului. După atîţia ani cred că ai înţeles-o şi
tu. Sper că nu-i prea sofisticat.
Cînd dai în cineva, cu vorba ori cu bîta, loveşti
şi în tine. E ceea ce se subînţelege şi tocmai din cauza asta se pierde în
ignoranţă. Obişnuiesc să mă ascund de oameni, sînt rezervată, plină de
neîncredere şi suspiciune. Întotdeauna merg pe lîngă perete şi mă feresc prima
din calea celorlalţi. Nu pentru că le-aş purta un respect deosebit. Pur şi
simplu uneori mi-e frică de mor. Ştii şi tu cît poate ţine cald o haină de
iarnă ori un sistem performant de încălzire a locuinţelor. Ştiu şi eu. O haină
de iarnă e o rugăciune către îngerul păzitor pe care o repeţi în neştire pînă
adormi cu speranţa unei alte zile.
Tu mă bîntui, cu toţi înfometaţii şi boschetarii
deopotrivă. Dacă ai nevoie de explicaţii n-ar trebui să uiţi că unul dintre
morţii de foame din carul ce se îndrepta spre groapa comună mai avea un pic de
viaţă în el. Nu putea să se mişte, nu avea voce ca să ceară ajutor. Avea doar
nişte zile ale lui. Parte din realitatea mea. Amintirile sînt poveşti
imaginate, le recompui şi completezi pe măsură ce le chemi din memorie. Mereu
vii şi tot mai spectaculoase. Restul sunt micile realităţi de fiecare zi.
Mortul încă viu peste care s-au depus cadavre ţepene e ca bulgărele de zăpadă
de pe vîrful dealului nostru. Cînd ajunge în vale tot dîndu-se de-a berbeleacul
nu mai încape pe punte. Se transformă într-o problemă. Carul este răsturnat în
groapă şi cel mort dar încă viu ajunge deasupra tuturor morţilor înţepeniţi. Un
fel de cei din urmă vor fi cei dintîi.
.jpg)
