marți, 25 martie 2014

Alex Condrache (Timişoara) la Republica

În cadrul proiectului Sesiuni un scriitor tânăr din România va avea o lectură la Cenaclul Republica.

Primul invitat este Alex Condrache din Timişoara. Un tânăr care, deşi nu a debutat editorial, a apărut în mai multe antologii şi a atras atenţia criticilor. Au scris despre el Adriana Babeţi, Felix Nicolau şi Viorel Marineasa.

Licenţiat în filosofie, cu un master la jurnalism, iar în prezent doctorand în literatură, născut în Moldova şi crescut în Banat, Alex Condrache e cu siguranţă un pariu câştigat pentru proza scurtă. Tăioase, răutăcioase, experimentale – prozele lui, inspirate din viaţa de zi cu zi, trec dincolo de o redare fidelă, dincolo de firesc şi, nu de puţine ori, frizează cu absurdul (dreptul liber al cetăţenilor de a se împuşca – o poveste din viitor – dar numai de la trei metri distanţă; o bicicletă care îşi urmăreşte stăpânul până devine un coşmar, o dictatură a porumbeilor citadini etc.).

Proiectul Sesiuni 2014 va fi realizat cu sprijinul Platformei Unioniste Acțiunea 2012. Din acest motiv am lansat prima invitație în preajma zilei de 27 martie.

Lectura lui Alex Condrache va avea loc vineri, 28 martie, 18.30, la Biblioteca Națională.

Vă așteptăm!

PS: Pagina evenimentului AICI.

Două proze: VREMURI BUNE şi MAREA CONSPIRAŢIE.

PPS: Imagine afiş: Clona (detaliu) de Ligia Seculici


vineri, 14 martie 2014

Return to Innocence de Virgil Botnaru, lansare la Republica


Virgil Botnaru s-a născut la 8 august 1988, în Sângerei. 

Absolvent al Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, cu o teză despre efectele esteticii urâtului în poezia românească din Basarabia de după 1990. 

În prezent, doctorand la aceeaşi facultate. Membru al cenaclului literar „Kontur”.

Volumul Return to Innocence este debutul lui Virgil Botnaru. A apărut în colecţia Falanga basarabeană, coordonată de Dumitru Crudu la editura bucureşteană Casa De Pariuri Literare.

Din ianuarie s-a mutat la Chişinău, unde lucrează scenarist la o emisiune TV.

Vă aşteptăm vineri, 14 martie, 18.30, la lansarea volumului de debut al lui Virgil Botnaru, la cenaclul Republica, Biblioteca Naţională. Vor prezenta volumul Moni Stănilă, Dumitru Crudu şi Alexandru Vakulovski.

Pagina evenimentului AICI. Vă aşteptăm!

PS: În imaginea afişului lucrări de Ligia Seculici.
PPS: Despre Return to Innocence

luni, 3 martie 2014

Hose Pablo - D i m i n e a ţ a (lectură la Republica)

D i m i n e a ţ a de Hose Pablo a fost Poemul Săptămânii la Tiuk. Iată-l în lectura autorului la Republica:


Ne vedem pe 14 martie, la lansarea volumului de debut al lui Virgil Botnaru.

miercuri, 19 februarie 2014

Hose Pablo la Republica


Hose Pablo este unul dintre cei mai iubiţi tineri poeţi din Moldova. Născut şi crescut în Ciocana. Anul naşterii necunoscut. A publicat două cărţi: Căpşune în inima mea (volum funerar pt Generaţia 2000) şi Google Translate: Ştefan-Vodă. Când nu scrie poezii sau pe blog (http://agendaunuilas.wordpress.com/) , Hose e jurnalist sau copywriter. A câştigat mai multe premii, în Moldova şi România, dar nu le-a contabilizat. A frecventat Facultatea de Litere, Human Zone, frecventează cenaclul Republica - dacă iese de la serviciu la timp.

Anunţul lui Hose Pablo: "Noi ştim că primăvara este un lucru frumos care abia aşteaptă să intervină în vieţile noastre. De asemenea noi ştim că în biblioteci, dacă tare te strădui, poţi aduce soarele. Eu nu sunt un soare adevărat. Dar voi sunteţi - prieteneii mei. Vă invit la o seară de poezie, în care vor răsuna texte din manuscrisul "Galea k". Dacă aveţi timp şi chef, voi avea plăcerea să vă revăd feţişoarele. Tziom!"

Vă aşteptăm vineri, 21 februarie, 18.30, Biblioteca Naţională, cenaclul Republica. O lectură Hose Pablo din Galea K.

Pagina evenimentului aici.

Pentru încălzire, din ultima lectură a lui Hose la SIC, Republica:


şi

Pentru afiş a fost folosită o imagine a unei lucrări de Ligia Seculici.

vineri, 31 ianuarie 2014

Vladimir Lorcenkov la Republica


Vladimir Lorcenkov este cel mai tradus tânăr prozator din Republica Moldova și unul dintre cei mai traduși tineri scriitori ruși.

În 2001 a primit premiul Debut, pentru proză scurtă, în 2003 premiul Debut pentru roman. În 2008 a luat "Russkaia premia" pentru roman. În 2012 a fost nominalizat în lista scurtă a premiului "Naţbest". În 2013 şi-a retras volumul nominalizat, cu o scrisoare usturătoare pentru organizatori şi juriu.

În 2012 a primit premiul revistei Tiuk! pentru "Ocnele Ţarului Solomon", iar în 2013 Premiul "Antioh Cantemir" al Cenaclului Republica pentru "Cuplurile swing".

Vladimir Lorcenkov locuieşte în Chişinău. Până acum a mai avut doar două lecturi publice în Chişinău, ambele la Cenaclul Republica al Bibliotecii Naţionale. A scris în jur de 30 de cărţi.

Următoarea lectură publică în Chişinău va avea loc tot la Cenaclul Republica, Biblioteca Naţională, vineri, 7 februarie, de la 18.30.

Gurile rele spun că e ultima lectură publică a lui Vladimir Lorcenkov la Chişinău şi că va emigra în Israel. Noi sperăm să fie vorba de o bârfă.

Vă aşteptăm!

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Muzon la Republica: Laurențiu Melnic, Serghei Albu & Vitalie Cotofana

La lansarea romanului Al 4-lea de Moni Stănilă am avut și muzică. A fost super. Laurențiu Melnic, Serghei Albu & Vitalie Cotofana ne-au încântat. Cine sunt băieții?



Iată un interviu cu Laurențiu, ca să vă lămuriți:

Laurențiu Melnic și Serghei Albu suntcâștigătorii unui concurs de coveruri după Beatles pe internet organizat de faimosul chitarist Al Di Meola. Piesa cu care au câştigat este Come together de Beatles.
Pe Laurențiu Melnic l-am cunoscut la Biblioteca Națională. El e omul care ajută, când ecazul, la instalarea sonorizării la Republica, el se ocupă de Moldavica – Biblioteca Națională Digitală. Laurențiu este un om cu care discuți ușor, cu plăcere. Ceea ce am și făcut. Despre concursul lui Al Di Meola și despre concertul pe care îl pregătește în curând.
Laurențiu, în primul rând te felicit pentru câștigarea concursului organizat de Al Di Meola. Parcă văzusem câteva poze cu tine cu chitara, dar nu știam că e serios. Cât de serios e de fapt?
Cânt de ceva vreme, să fie vreo 15 ani poate. Deși nu am făcut-o profesionist (încă), tot timpul a fost mai mult decât o pasiune. Am mai făcut și alte lucruri în viață, pe care mai apoi le lăsam, dar întotdeauna am revenit la muzică. Cred că legătura e prea strânsă!
Cum ai aflat de concursul faimosului chitarist?
Am aflat întâmplător. Acum două săptămâni am fost la un concert de al lui Al Di Meolaîn Timișoara și ne-am întors foarte entuziasmați. Când am revenit, am văzut pe pagina lui un anunț, că se organizează un concurs de cover-uri pe piese de Beatles. Cum l-am văzut, m-am aprins. Am zis căăsta trebuie să fie un semnca să ieșim. Serghei a fost de acord și am făcut-o. În două zile am pregătit niște schițe șiam înregistrat. Sigur nu era varianta cea bună, dar nu am avut mai mult timp să o gândim. Dar lucrăm în continuare, inclusiv și la piesa cu care am participat.
Cu Serghei Albu ai mai cântat sau acesta a fost începutul colaborării?
Cu Serghei am mai cântat și înainte, de fapt cântăm de ceva vreme. Dar în public nu prea am ieșit, era o chestie mai mult de suflet, pentru noi, închiși în casă.
Dar ar fi păcat să nu ieșiți, nu de alta, dar poate se supară Al Di Meola!
Nu cred că vrem să-l supărăm pe Al Di Meola, așa că lucrăm acum la un program cu care să ieșim! Participarea la un concurs de genulăsta, te responsabilizează oarecum.
Sunteți fani de-ai lu Al di Meola?
Daaaa, mari fani!
Din proiectul vostru mai face parte și altcineva sau cânți doar cu Serghei?
A mai apărut un băiat, viorist, dar să vedem ce iese din asta.
Și o întrebare realistă, deci nu prea veselă. Ce oportunități are un chitarist tânăr în R. Moldova?
Nu știu exact. Acum e mai bine decât cu 10 ani în urmă, s-au mai deschis niște căi de promovare, a apărut internetul. Teoretic nu e neapărat să te axezi doar pe publicul local. Ai toată lumea să te manifești. Oricum nu ăsta e scopul nostru, noi nu facem asta ca să intrăm pe piața muzicală, ci pentru că vrem să facem ceva frumos, calitativ. Urmează să vedem cum ne va reuși, cel puțin asta încercăm. Public, bani, nu, nuăsta e scopul. Adică dacă o să mai și placă cuiva ce facem - o să fie super. Dar nu încercăm să mergem pe scheme comerciale cu scopul de a acapara piața. Publicul nostru ne va găsi.
Te vedem des pe la Republica. Și nu doar când vii să ne ajuți.O să ne bucurați și cu o cântare?
Sigur, o să participăm și noi la Republica în viitorul apropiat.
Mulțumesc, succes în continuare și dacă o să aveți cândva nevoie de ajutorul literaturii - Republica vă poate da poezie, proză și chiar și dramaturgie!
Ar fi o idee, poate chiar ar trebui.
Mulțumim băieți și vă mai așteptăm! Ne vedem pe 7 februarie, la o lectură de Vladimir Lorcenkov!

joi, 9 ianuarie 2014

duminică, 17 noiembrie 2013

B. Fundoianu - Ora de vizită

Benjamin Fundoianu

Ora de vizită


lui Gala Galaction

În seara asta capul ca o lampă 
îşi arde restul fumegos de gaz — 
şi cineva a pus mâna pe clampă, 
şi cineva m-atinge pe obraz.

În seara asta lungă, cineva 
tuşeşte-n mine, scuipă şi-şi dă duhul, 
şi nici măcar n-aş vrea să fug — n-aş vrea 
s-ajung din nou cu mânele văzduhul!

Stau în odaie ca-ntr-un tren în care 
aştept în geam să crape-un peisaj, 
şi-mi ţin în mână sufletul de soare — 
sărmanul paşaport pentru voiaj.

Mă doare liniştea crescută-n mine — 
mă doare întunericul crescut, 
ca o mocirlă-n care dorm pe vine 
bivolii negri de necunoscut.

O umbră parcă mi-a fugit din trup,
şi-n seara asta mi-i atât de bine,
că parcă-aş vrea cu mânele să rup
urzicile care-au crescut în mine.

Din Priveliști (Poeme 1917-1923)

Portret de Antonia Bălu.

luni, 11 noiembrie 2013

Andrei Burac 75


Andrei Burac - poetul, prozatorul, dramaturgul, traducătorul și publicistul - a împlinit în vara aceasta 75 de ani.

O istorie de viață spectaculoasă, sub regim sovietic sau sub șubreda independență. 
Vă dă întâlnire la Cenaclul Republica Andrei Burac, omul are a făcut saltul de la chirurgie la poezie, care a fondat PEN Club Moldova - pe care l-a și condus o bucată de vreme, care a apucat să "guste" cenzura comunistă.

Pregătiţi întrebări, dumnealui vine cu răspunsuri.

Vă aşteptăm la un dialog pe cinste şi cinstit.

(Întâlnirea va fi filmată de TVM, Ninela Caranfil va avea o lectură din Andrei Burac, puteţi să veniţi cu flori)

Pagina evenimentului pe Fb AICI

Blogul scriitorului AICI