Se afișează postările cu eticheta Moni Stănilă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Moni Stănilă. Afișați toate postările

vineri, 17 decembrie 2021

Alexandru Vakulovski - (acasă) la Republica


 Alexandru Vakulovski nu mai are nevoie de prezentare. Și nici cărțile lui. Dar pentru că nu ați reușit să vă întâlniți cu cele mai recente volume ale sale, a cincea carte de poezie semnată de el, dar și al zecelea volum din colecția Biografii romanțate de la Polirom, vă invităm la bibliotecă înainte de sărbători, să discutăm cu Lucia Țurcanu și Ion Buzu despre aceste volume.

Moderează (a sa) Moni Stănilă


marți, 23 noiembrie 2021

CHIȘINĂUL CITEȘTE - Țipă cât poți - Moni Stănilă

În cadrul Programului de lectură „Chișinăul citește!”, ediția a 18-a, va avea loc un eveniment la Biblioteca Muncicipală „B.P.Hasdeu”, sediul central, organizat împreună cu cenaclul Republica.

Prezintă:
Alexandru Cosmescu
Moderează:
Maria Pilchin
Intervin:
Filialele Bibliotecii Municipale & membrii cenaclului Republica
Vă așteptăm marți, 23 noiembrie, ora 16.00!




vineri, 28 mai 2021

Republica online 24 - Invitații lui Ion Buzu

 


Save the date pentru 28 mai, adică peste două zile; ora 19.00, adică după job, să-i vedeți pe Ion Buzu vorbind cu Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski despre cărțile ultimilor doi apărute în 2020.

Alexandru Vakulovski a publicat în 2020 „Pizdeț”, ed. Polirom, o reeditare a ediției din 2002 și a mai publicat volumul proaspăt de poezii „a cui e casa asta”, ed. Charmides - un volum cu ”priveliști” din Ucraina și Kosovo, cu un fel Kerouac care începe să vorbească cu furie și scîrbă față de conflictele istoriei găsind totuși bucurie în micile locuri frumoase, adevărate, salvate de iluzia și distrugerea vulgară dintre națiuni.

Moni Stănilă a publicat în 2020 volumul de poezii „ale noastre dintre ale noastre”, Casa de Editură Max Blecher - o carte despre credință, cu mult nerv și imagini despre relația cu Hristos, atît din ipostaza serioasă, dostoievskiană, cît și din ipostaza micilor gesturi zilnice închinate acelui Dumnezeu simplu, de la țară, cu angajamente și rugăciuni mărunte, dar în fiecare zi.

Moni a mai publicat romanul „Țipă cît poți”, ed Polirom - un roman care se află în legătură cu volumul amintit mai sus, dar unde lucrurile se complică, devin un fel de ”Tell-all” îndîrjit și asumat, un roman despre încercarea cuiva de a înțelege asumarea și care e înțepat la fiecare pagină de vinovăție și durerea unei posibile autotrădări.

Nu ratați întîlnirea de vineri. Oricum nu o puteți rata că se înregistrează

luni, 23 martie 2020

scriem de acasă: prima săptămână



Iulia Iaroslavschi



ce simți când pun mâna
greață durere în picior din
ochiul drept curge când mă
emoționez simt
smalțul de pe t14
în notes sunt poze cu mielul
din pitușca deasupra
ligheanului cuminte
nu are nimic ca un pendul
mă alege pe mine




Alexandru Buruiană


Chinezi cu aparate foto în autocar cu două etaje


îl captau pe ștefan cel mare
se uitau unii la alții în semn de who is he
băgau în obiectiv clădirea guvernului
arcul de triumf
mi-am scos repede telefonul made in china
le-am făcut și eu poze
i-am văzut seara într-un reportaj din beciurile de la cricova
difuzat pe tv-ul meu made in china
parcă tot ei erau
la fel de entuziasmați
în șlapi made in china m-am dus încet la culcare
abia abținându-mă
să nu mă uit pe eticheta de la pernă




Artiom Oleacu
***
eram în troleu
și priveam pe fereastră
afară lumea era zbuciumată și tristă
la un moment dat
am zărit ceafa lui Romulus Bucur
se plimba liniștită prin parc
cu o cafea în mînă
și asculta muzică-n căști




Veronica Ștefăneț

n-am observat cum nesiguranța a trecut în obișnuință
nici cum au trecut ani de când stăteam sus pe scări cu brațele desfăcute privind Araratul
mă învârteam
se învârtea și vinul de gutui în cap
și mărtișorul din piept
o primăvară adevărată


azi venind de la lucru ți-am fotografiat ieșirea din porți
era despre singura stea de pe cer
tu ai văzut noir-ul și violet

ce aș mai putea face
nepotrivit
cântecul păsărilor în toiul iernii
o vagă tentativă de protest
golului

din toate încercările
doar sunetul dudukului mai e adevărat



Dan Negară

2 texte scrise cam toamna trecută, promit că nu mai scriu de astea

***
sub stelele pe cerul gurii Bîcului
vara trecuse ca un camion cu lucrători somnoroși
cu sapele ridicate spre stația radio a răsăritului
despicînd cîmpul în pășune și viță de vie
ca marginea ciorapilor unei fetițe în adidași
mi-am scos ochelarii toți oamenii îmi erau prieteni
m-a întrebat cineva ce zi era
lîngă frizeria tinerețe '94
era ziua cînd au dispărut bananele
monumentul ostașului sovietic
cînta o melodie tristă la trompetă
cu ochii în pămînt un jazzman sub nimbul pălăriei


lîngă constelația Gunoierului
Jun mă așteaptă cu o bere la Urdiniș
între borcanele cu lăcuste uscate
și barmanul fără nume cu ochiul stîng glob de zăpadă
în care ninge mereu peste Chișinăul minuscul
toarnă șoturi pentru Ursa Mică și în văzduhuri
murmură motorașele păsărilor fosforescente
light my candles in a daze 'cause I've found God
au plecat toți din orașul acesta
ecranele continuă să transleze o viață obișnuită

***
totuși lumea a fost făcută în china
și o rețea de semne ascunse
acoperă planeta în fiecare amprentă
un lotus de aur în fiecare oraș
pe unde am trecut
un take away chinezesc



Moni Stănilă
Hemingway lupta de o parte, taica Alexandru de alta, curgeau sânge și degete și inimi, gânduri spre casă și apa în care fierbeau pastele, pe un pământ care nu era al lor. Al niciunuia dintre ei.

Și după un secol am simțit și eu sub palme piatra fărâmicioasă a Dolomiților. Eram tânără și visam să mă călugăresc. Chiar dacă la fel de zgomotos ca întotdeauna m-am împrietenit cu Anzo, bucătarul hotelului. Fratelo, sorela, glumeam când mă întorceam de pe munți. Noi, studenții români, eram amărâți cum ne știu toți. Ne arătau șoferii de tir bricheta: dați foc autocarului, râdeau în timp ce așteptam cuminți pe marginea drumului să vină mecanicii.

După patru zile de încântare neîntreruptă, am pornit spre casă prin Austria, ca atâtea zeci de mii astăzi. Dimineața, când soarele încă se străduia să urce pe culmile de la Lago di Braies, ne înghesuiam în autocar, 50 de studenți la teologie. Atunci a apărut Anzo în fugă cu o cutie de pizza în care clădise felii de salam și cașcaval, pentru drum, a zis, mănânci cu pâine. Și am surâs cu cașcavalul feliat în brațe. Oare străbunicul lui Anzo i-a dat străbunicului meu dezertat din armata austro-ungară o cutie cu hrană?

Plângem în timp ce așteptați cuminți pe marginea drumului să vină medicii.

Dacă mă călugăream atunci, poate urca mai repede la cer rugăciunea mea pentru Anzo și Dolomiți. Poate dacă toți cei 50 de studenți de la teologie Te caută, Doamne, acum, ne auzi. Și mâine, poate, numărul morților și al bolnavilor va fi mai mic. Sau cel puțin inimile noastre vor deveni mai mari.


Artur Cojocaru
***
într-o vară te-am condus până acasă în deal trecem pe lângă stația meteorologică și am găsit un cal mic legat de gard am sunat la poliție peste două zile l-am găsit în grajd antrenorul spunea că-i o mârțoagă prăpădită dar ție ți-a plăcut deși ambii știam că are dreptate l-am spălat cu furtunul și ne-am dus să-l paștem în livada de după grajd la sfârșitul zilei m-am dus să mă schimb și am găsit o pereche de pinteni uitată de cineva în dulăpiorul meu

miercuri, 15 ianuarie 2020

Top 6 debuturi basarabene

La început de an, spiritele s-au încins în discuțiile despre debuturile din 2019.

Pe de altă parte, s-au făcut multe topuri, prea multe, de cui nu i-a fost lene și cui i-a cerut redactorul-șef al ziarului la care lucrează. Cum s-ar spune: nu prea citesc eu, dar topuri fac.

Ei bine, pentru noi, în Basarabia, e foarte simplu și clar: avem șase debuturi consistente! Atelierul Vlad Ioviță și cenaclul Republica au cules în 2019 o roadă serioasă, cum n-a mai fost de la Independență încoace în R. Moldova.

Am scris top ca să "comit o aroganță", vorba lui Becali. Noi nu ne dăm în cap, nouă ni-e bine așa. 2019 a fost din acest punct de vedere minunat. O dovadă e și această lectură a debutanților la Uniunea Scriitorilor. Bravo, copii, acum vom aștepta să reconfirmați cu viitoarele cărți!

 
 6 debuturi din Basarabia 2019: lectură la Uniunea Scriitorilor din Moldova de Ziua Națională a României. Prezintă: Moni Stănilă.
 Artiom Oleacu - Miere Pentru Toate Exponatele, Editura Tracus Arte (Volum câștigător al premiului „Alexandru Mușina”, în cadrul concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”, ediția a VI-a)

Veronica Ștefăneț - scrum, Casa de Editură Max Blecher (câștigătorul celei de-a noua ediții a concursului anual de debut în poezie organizat de către Casa de Editură Max Blecher)

Dan Negară - Triphopuri, Editura Paralela 45

Rodica Gotca - Frontiere desenate în aer cu pumnul, Editura Eikon

Vitalie Colț - pacea din transnistria, CDPL

Artur Cojocaru - Un Cap Pentru Un Coș De Gunoi, Editura Tracus Arte (volum câștigător al premiului Budila-Express, în cadrul concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”)

joi, 17 mai 2018

Casnici la Republica: M. Stănilă, Războiul solomonarilor - lectură


Cu câțiva ani în urmă, Moni i-a scris Antoniei o poveste care acum a apărut într-o carte.

Un basm (fantasy) pentru cei de la 12 ani în sus. Curioși?

„Dacă în colonii totul merge strună, în Pădurea Întunecată a celor Nouă Cetăţi a venit vremea cînd creaturi misterioase trăiesc printre oameni: sînziene, balauri, zmei, iele. Acolo lumea e împărţită în două: cea a solomonarilor buni, în frunte cu venerabilul Ilie, şi cea a solomonarilor răzvrătiţi, conduşi de Sathanasie. Deasupra tuturor străluceşte Amoralul Fotie, singurul care nu trebuie să dea socoteală nimănui. Ionuţ, strănepotul Solomonarului Ilie din Colonia Românească, îşi urmează drumul plin de pericole în mijlocul acestei păduri, înfruntînd cele mai neaşteptate şi înfricoşătoare aventuri, toate pe cale să dea naştere unui război care pluteşte în aer. Însă băiatul poartă cu el ceva cu totul deosebit, pe care nici măcar noii săi prieteni, războinica Isidora şi cei trei pitici, Moţ, Găicuţă şi Năsturel, nu-l cunosc: comoara pe care Ionuţ o pune la bătaie de-a lungul acestei istorii adevărate e inima lui neobişnuit de mare şi bună.”

Prezintă și moderează: Alexandru Vakulovski, care - alături de Antonia - se numără printre primii cititori ai cărții.


Vă așteptăm!

Pagina evenimentului

marți, 19 decembrie 2017

Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski la Republica


Ultima ediție a cenaclului Republica e cât se poate de casnică: Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski își prezintă (reciproc) cele mai recente volume de poezie: O lume din evantaie, pe care să nu o împarți cu nimeni și Priveliști, ambele apărute în această toamnă la editura Charmides.
Ca să fie și mai casnic, invitatul special va fi Dumitru Crudu, care își va aduce volumele lansate pe 12 decembrie.

Despre cele două volume pregătite de lansare în spațiul Republicii:

„Priveliști/le lui Alexandru Vakulovski mi-au adus aminte, mai degrabă, de Blow-up, filmul lui Antonioni din 1966. Vakulovski e un fotograf de elită care reușește să fotografieze cam tot ce mișcă în proximitate. În proximitatea lui și a noastră. Adevărul, realitățile, despre noi și despre ceilalți, sunt developate și întrupate, cu revoltă, incisiv și curajos, într-o poezie absolut zguduitoare. Nimic bucolic, nimic minimalist! Un happening, de fapt, în care developările și expunerile se articulează și se ansamblează reciproc.
Întrebărilor lui N. Steinhardt (dintr-un eseu dedicat chiar lui Antonioni și filmului său): ”suntem oare în măsură, cu simțul văzului, să detectăm pe de-a-ntregul realitatea, ne este ea pe deplin accesibilă? Sau ne aflăm victime neștiutoare ale unui câmp vizual bine îngrădit?”, Alexandru Vakulovski le răspunde, în această carte, cu precizie maximă. Și poate mai mult decât atât! Dacă ținem seama de câteva titluri cu adevărat antologice: șiria, un terorist, portocala mecanică, balet, un moș cu aragaz, vecini, și, mai ales, de aceste versuri: ”am ajuns la vârsta la care nu/ mi-e destul să-mi fie bine/numai mie.”
Ioan PINTEA

„Poezia lui Moni Stănilă n-a fost niciodată una „directă”, cum a receptat-o critica, trimițînd mai ales la Colonia fabricii (volum care uza, ce-i drept, de o anumită brutalitate a reconstituirii documentare). Și este cu atît mai puțin în O lume din evantaie, unde ambiguitatea alegorică devine principala sursă de lirism.
Găsim aici un continuu joc între genuin și simbolic, între, altfel spus, percepția imediată, adeseori încărcată de senzualitate, și filtrul hermeneutic, în cheie discret evanghelică, dar cu sincretisme extrem de expresive. Lecturii i se oferă un ambitus maxim, de la literal la anagogic. Adică de la, să zicem, gușterul de lîngă magazie, terasa acoperită, un milkshake sau aprinderea unei țigări la... Dumnezeu. Gesturile simple capătă acel tiv hieratic care preschimbă un oarecare scenariu vilegiaturistic (vacanța într-o insulă, topos conotînd însă, prin definiție, refugiul, regressus-ul inițiatic, athanorul interior) în ritual misterios, cu elemente de magie populară și cronologie incertă, glisînd de la nupțial la funerar și eshatologic. Se creează astfel o atmosferă arhaică și, totodată, hristică, în sensul pantemporal al creștinismului de care vorbește, de pildă, Simone Weil.
Lumea din evantaie a lui Moni Stănilă, pe cît de iluzorie, pe atît de reală - oricum, una prin care încă adie duhul – reprezintă reversul cotidianului denaturat. Și un refugiu spre „linkurile din măr”, așadar spre Paradis și spre o nouă tentație.”
Ovidiu NIMIGEAN

Vă așteptăm!

joi, 1 septembrie 2016

Republica la SIC / Bookfest

Avem și noi câteva evenimente la care vă invităm în mod special. Dar, desigur, vă recomandăm să consultați întregul program al târgului de carte.

LA BIBLIOTECA NAȚIONALĂ
vă așteptăm la două întâlniri cu trei poeți:

Joi, 1 septembrie, ora 18.30:

Svetlana Cârstean și Andrei Gamarț.

Vineri, 2 septembrie, ora 18.30:

Teodor Dună.

LA MOLDEXPO:

Vineri, 2 septembrie, ora 16:30:
Lansare de carte - Afganii de Alexandru Vakulovski, Tracus-Arte, 2016.
Prezintă Teodor Dună și Dumitru Crudu.






Sâmbătă, 3 septembrie, ora 19:00, lectură din Colonia fabricii (Cartea Românească, 2015) de Moni Stănilă, la standul Polirom.
Despre carte va vorbi Alexandru Cosmescu.

Ne vedem!


PS: Pagina evenimentului AICI 

PPS: La Bookfest, la standul editurii Tracus Arte, găsiți și volumul În gura foametei de Alexei Vakulovski, la un super preț!

  

joi, 11 iunie 2015

Lansare Colonia fabricii la Republica

Republica vă invită la o întâlnire cu casnicii ei:

Lansare de carte:
Colonia fabricii de Moni Stanila.

"Destinul unor oameni-iată ce o interesează în cele din urmă pe poeta Moni Stănilă, în acest volum excepţional. Excepţional ca performanţă poetică şi excepţional ca valoare literară." (http://deschide.md/ro/news/cultura/14897/Dumitru-CRUDU--O-carte-eveniment.htm)

Vor vorbi: Dumitru Crudu (sperăm) şi Alex Cosmescu
Moderator: Alexandru Vakulovski

Vă aşteptăm!

Pagina volumului AICI
Pagina evenimentului AICI
Prezentarea volumului pe site-ul Polirom AICI

miercuri, 25 iunie 2014

Ligia Seculici, Ghenadie Popescu: Poezia la obiect

Duminică, 29 iunie, ora 18.00, la Brothers Pub, Eminescu colţ cu Bucureşti, ne întâlnim cu artiştii plastici Ghenadie Popescu (Chişinău) şiLigia Seculici (Timişoara).

Vom discuta cu ei şi vom citi poemele selectate pentru proiect.

Proiectul se defăşoară din 1 iulie până în 31 august, când la Salonul Internţional de Carte, Biblioteca Naţională A RM, va avea loc vernisajul poeziilor semnate de: Dumitru CruduMihail VakulovskiAlexandru VakulovskiMoni StanilaHose PabloAlex CosmescuIon Buzu şi Victor Tzvetov - însă transpuse în lut de Ligia şi în mămăligă de Ghenadie.

Pentru realizarea acestui proiect Cenaclul Republica a avut sprijin din partea:

Platforma Unionistă "Acţiunea 2012"
art-salon molDeco
Academia de Teatru, Muzică şi Arte Plastice - secţiunea Ceramică.

Toţi doritorii pot participa la discuţie, iar după discuţie pot urmări - din atmosfera frăţească de la Brothers, meciul spectaculos dintre Olanda şi Mexic.


Pagina evenimentului pe fb AICI

marți, 25 martie 2014

Alex Condrache (Timişoara) la Republica

În cadrul proiectului Sesiuni un scriitor tânăr din România va avea o lectură la Cenaclul Republica.

Primul invitat este Alex Condrache din Timişoara. Un tânăr care, deşi nu a debutat editorial, a apărut în mai multe antologii şi a atras atenţia criticilor. Au scris despre el Adriana Babeţi, Felix Nicolau şi Viorel Marineasa.

Licenţiat în filosofie, cu un master la jurnalism, iar în prezent doctorand în literatură, născut în Moldova şi crescut în Banat, Alex Condrache e cu siguranţă un pariu câştigat pentru proza scurtă. Tăioase, răutăcioase, experimentale – prozele lui, inspirate din viaţa de zi cu zi, trec dincolo de o redare fidelă, dincolo de firesc şi, nu de puţine ori, frizează cu absurdul (dreptul liber al cetăţenilor de a se împuşca – o poveste din viitor – dar numai de la trei metri distanţă; o bicicletă care îşi urmăreşte stăpânul până devine un coşmar, o dictatură a porumbeilor citadini etc.).

Proiectul Sesiuni 2014 va fi realizat cu sprijinul Platformei Unioniste Acțiunea 2012. Din acest motiv am lansat prima invitație în preajma zilei de 27 martie.

Lectura lui Alex Condrache va avea loc vineri, 28 martie, 18.30, la Biblioteca Națională.

Vă așteptăm!

PS: Pagina evenimentului AICI.

Două proze: VREMURI BUNE şi MAREA CONSPIRAŢIE.

PPS: Imagine afiş: Clona (detaliu) de Ligia Seculici


duminică, 29 septembrie 2013

În gura foametei


În sfârșit ediția a 2-a. La Tracus-Arte.
O carte obligatorie.

Mai multe vă spune afișul. Citiți-l cu atenție!

Eventul pe facebook: http://www.facebook.com/events/621779214508859/?ref=ts&fref=ts