scriem de acasă: prima săptămână

Iulia Iaroslavschi


ce simți când pun mâna
greață durere în picior din
ochiul drept curge când mă
emoționez simt
smalțul de pe t14
în notes sunt poze cu mielul
din pitușca deasupra
ligheanului cuminte
nu are nimic ca un pendul
mă alege pe mine




Alexandru Buruiană

Chinezi cu aparate foto în autocar cu două etaje


îl captau pe ștefan cel mare
se uitau unii la alții în semn de who is he
băgau în obiectiv clădirea guvernului
arcul de triumf
mi-am scos repede telefonul made in china
le-am făcut și eu poze
i-am văzut seara într-un reportaj din beciurile de la cricova
difuzat pe tv-ul meu made in china
parcă tot ei erau
la fel de entuziasmați
în șlapi made in china m-am dus încet la culcare
abia abținându-mă
să nu mă uit pe eticheta de la pernă




Artiom Oleacu
***
eram în troleu
și priveam pe fereastră
afară lumea era zbuciumată și tristă
la un moment dat
am zărit ceafa lui Romulus Bucur
se plimba liniștită prin parc
cu o cafea în mînă
și asculta muzică-n căști




Veronica Ștefăneț

n-am observat cum nesiguranța a trecut în obișnuință
nici cum au trecut ani de când stăteam sus pe scări cu brațele desfăcute privind Araratul
mă învârteam
se învârtea și vinul de gutui în cap
și mărtișorul din piept
o primăvară adevărată


azi venind de la lucru ți-am fotografiat ieșirea din porți
era despre singura stea de pe cer
tu ai văzut noir-ul și violet

ce aș mai putea face
nepotrivit
cântecul păsărilor în toiul iernii
o vagă tentativă de protest
golului

din toate încercările
doar sunetul dudukului mai e adevărat



Dan Negară

2 texte scrise cam toamna trecută, promit că nu mai scriu de astea

***
sub stelele pe cerul gurii Bîcului
vara trecuse ca un camion cu lucrători somnoroși
cu sapele ridicate spre stația radio a răsăritului
despicînd cîmpul în pășune și viță de vie
ca marginea ciorapilor unei fetițe în adidași
mi-am scos ochelarii toți oamenii îmi erau prieteni
m-a întrebat cineva ce zi era
lîngă frizeria tinerețe '94
era ziua cînd au dispărut bananele
monumentul ostașului sovietic
cînta o melodie tristă la trompetă
cu ochii în pămînt un jazzman sub nimbul pălăriei


lîngă constelația Gunoierului
Jun mă așteaptă cu o bere la Urdiniș
între borcanele cu lăcuste uscate
și barmanul fără nume cu ochiul stîng glob de zăpadă
în care ninge mereu peste Chișinăul minuscul
toarnă șoturi pentru Ursa Mică și în văzduhuri
murmură motorașele păsărilor fosforescente
light my candles in a daze 'cause I've found God
au plecat toți din orașul acesta
ecranele continuă să transleze o viață obișnuită

***
totuși lumea a fost făcută în china
și o rețea de semne ascunse
acoperă planeta în fiecare amprentă
un lotus de aur în fiecare oraș
pe unde am trecut
un take away chinezesc



Moni Stănilă
Hemingway lupta de o parte, taica Alexandru de alta, curgeau sânge și degete și inimi, gânduri spre casă și apa în care fierbeau pastele, pe un pământ care nu era al lor. Al niciunuia dintre ei.

Și după un secol am simțit și eu sub palme piatra fărâmicioasă a Dolomiților. Eram tânără și visam să mă călugăresc. Chiar dacă la fel de zgomotos ca întotdeauna m-am împrietenit cu Anzo, bucătarul hotelului. Fratelo, sorela, glumeam când mă întorceam de pe munți. Noi, studenții români, eram amărâți cum ne știu toți. Ne arătau șoferii de tir bricheta: dați foc autocarului, râdeau în timp ce așteptam cuminți pe marginea drumului să vină mecanicii.

După patru zile de încântare neîntreruptă, am pornit spre casă prin Austria, ca atâtea zeci de mii astăzi. Dimineața, când soarele încă se străduia să urce pe culmile de la Lago di Braies, ne înghesuiam în autocar, 50 de studenți la teologie. Atunci a apărut Anzo în fugă cu o cutie de pizza în care clădise felii de salam și cașcaval, pentru drum, a zis, mănânci cu pâine. Și am surâs cu cașcavalul feliat în brațe. Oare străbunicul lui Anzo i-a dat străbunicului meu dezertat din armata austro-ungară o cutie cu hrană?

Plângem în timp ce așteptați cuminți pe marginea drumului să vină medicii.

Dacă mă călugăream atunci, poate urca mai repede la cer rugăciunea mea pentru Anzo și Dolomiți. Poate dacă toți cei 50 de studenți de la teologie Te caută, Doamne, acum, ne auzi. Și mâine, poate, numărul morților și al bolnavilor va fi mai mic. Sau cel puțin inimile noastre vor deveni mai mari.


Artur Cojocaru
***
într-o vară te-am condus până acasă în deal trecem pe lângă stația meteorologică și am găsit un cal mic legat de gard am sunat la poliție peste două zile l-am găsit în grajd antrenorul spunea că-i o mârțoagă prăpădită dar ție ți-a plăcut deși ambii știam că are dreptate l-am spălat cu furtunul și ne-am dus să-l paștem în livada de după grajd la sfârșitul zilei m-am dus să mă schimb și am găsit o pereche de pinteni uitată de cineva în dulăpiorul meu